BRACONIÉR s.m. Om care vânează sau pescuieşte fără voie, fără permis. [Pron. -ni-er. / < fr. braconnier].
Nu ştiu alţii cum sunt, dar mie mi se pare că majoritatea columbofililor se poartă ca Zdreanţă. Zdreanţă ăla din eterna poezie a copilăriei, nu Zdreanţă în limbajul lui nea Gigi. Adică se jură că nu fură, ceea ce e lăudabil, dar an de an se vorbeşte intens despre braconieri. De fapt, termenul de braconier este forţat folosit, cel puţin atâta vreme cât situaţia juridică a porumbeilor este una incertă, la fel ca a albinelor şi a altor vieţuitoare considerate de părinţii dreptului vieţuitoare semi-sălbatice. (să mă ierte doamna Aspazia Cojocaru şi Google dacă art. 503 Cod Civil s-a schimbat în timpul scurs de la studierea sa de către mine, în Evul Mediu aproape). Pe româneşte, dacă porumbelul lui x intră în crescătoria lui y de bună-voie şi nesilit de nimeni, el aparţine lui y câtă vreme rămâne la el. Legea nu face deosebire intre guţani, voiajori, inelaţi, neinelaţi. fondişti, vitezişti, moţaţi şi încălţaţi şi unde-i lege nu-i tocmeală. Cu alte cuvinte talonul de proprietate deţinut de x valorează cam cât o frunză în bătaia vântului de toamnă în instanţă. Cu staborul de la Uniunea sau Federaţia din care x şi y fac parte, alta e situaţia. Nu ştiu de ce am impresia că dacă x e la Uniune şi y la Federaţie sau invers staborul nu se mai aplică, dar poate mă înşel.
În altă ordine de idei, am devenit columbofil la 7 ani când la o etapă grea, pe ploaie, o porumbiţă s-a aşezat în podul casei părinteşti. M-am rugat de tata cu cerul şi cu pământul să o prindă ca să nu o mănânce pisicile. Şi aşa a făcut, iar la câteva zile mi-a adus şi un mascul de la un crescător care ce credeţi îl prinsese tot la o etapă, la un moment dat. Dovadă erau clemele de care îmi aduc aminte şi acum. Anii au trecut, porumbeii din crescătoria mea s-au amestecat cu toate naţiile până pe la 14 ani când m-am decis că voiajorii rămân prima dragoste. Este inutil să spun câtă fericire simţeam când prindeam un clemat rupt de sete şi de foame. Aceeaşi fericire pe care cu siguranţă mulţi dintre voi, dacă nu toţi, măcar cei care au avut de mici porumbei, au simţit-o.
Fericirea asta a fost înlocuită, treptat, de bucuria revenirii porumbeilor mei din diverse locuri, fie lansaţi de mine, fie vânduţi cine ştie pe unde şi nerevendicaţi de noul proprietar. Apoi, magia concursurilor a devenit de neînlocuit.
Dincolo de schimbarea percepţiei a ceea ce e moral şi nu, e drept că acum nu am timp, spaţiu sau nervi pentru a mai bracona, dar nu ii condamn pe cei care o fac. Prefer să ştiu că porumbeii pierduţi de mine bucură un puşti care vede un campion în orice rătăcit cu clemă, decât să-l ştiu înecat în cine ştie ce lac sau spintecat de un prădător. De fapt, sunt mai pregătit să susţin braconajul în detrimentul ceaunului. Măcar braconierii, la un moment dat, lasă porumbeii să zboare!
trimis de Ritchiu
Filed under: Fără categorie | 13 Comentarii »